Melcii sunt mai gustoşi începând din Octombrie până în Martie, când sunt închişi pentru iarnă cu o pojghiţă ce formează ca un capac, făcută din sucurile lor întărite. Se pot mânca şi în lunile de vară, dar atunci trebue ţinuţi vreo 15 zile într’un loc răcoros, într’un paner închis sau o cutie, ca să-şi lase toată murdăria ce o au în intestine şi care ar strica gustul la pregătit.
Se spală melcii bine în mai multe ape. Dacă au capac, acesta se desprinde uşor cu vârful unui cuţit ascuţit. Se pun într’o strachină încăpătoare şi se toarnă la 2 duzini de melci, un pahar de oţet şi o lingură de sare de bucătărie. Se amestecă uşor şi se ţin astfel 2 ore ca să se dizolve sucurile dinăuntru. Se scurg şi se spală în mai multe ape. Se pun apoi la foc cu 11/2 litru de apă rece, 1/2 litru de vin, se mai adaugă 2 cepe, un morcov tăiat felii, câteva fire de usturoiu, un fir de pătrunjel, cimbru, o frunză de dafin, sare şi câteva boabe de piper. Cum încep să fiarbă, se spumuesc de 2—3 ori. Se acopere şi se lasă să fiarbă în clocote mici trei ore. Se servesc calzi, cu lămâie.
Sanda Marin, Carte de bucate, Editura Cartea Românească, Bucureşti
