Topirea unturii

Se poate topi pentru păstrat, atât slănina din afară, cât şi osânza dinăuntru porcului. Slănina se curăţă bine de pe şorici, înlăturând şi bucăţile de carne care le-ar mai avea. Atât slănina cât şi osânza se spală, se taie bucăţi şi se pun într-un vas încăpător să stea vreo 2 ore cu apă rece. La pivniţă sau alt loc răcoros se poate lăsa şi până a doua zi. Se scoate apoi din apă, iar untura se taie foarte mărunt sau se dă prin maşina de tocat carne şi se pune într-o cratiţă sau oală pe foc să se topească. Nu trebue să fie focul prea mare, ca sa nu se rumenească şi trebue neapărat amestecată din timp în timp, ca să nu se prindă pe fund. După câteva clocote, untura deja topită se ia cu lingura mare de supă şi se stre¬coară îtttr’alt vas, care se află pe marginea maşinei. Când toată untura e bine topita şi scursă, se mai lasă câteva timp la cald să se linpezească, de rămăşiţele de jumări care au trecut prin strecurătoare, şi după ce e bine limpezită, se toarnă, tot prin sită, în borcanele sau în sticlele în care va fi păstrată. Nu se pune dela început direct în borcane, căci fărâmiturile de jumări, care se depun la fund, râncezesc cu timpul şi dau unturii un gust displăcut. Untura răcită trebue să fie albă ca zăpada. Jumările rămase dela topit se sărează puţin, se pun deasemenea în borcan, şi la loc rece şi uscat, se pot păstra astfel câtva timp. Se pot adăuga cu folos la carnea de tocătură pentru sarmale, chiftele etc.
Borcanele cu untură se leagă cu hârtie pergament şi se păstrează la un loc răcoros şi uscat.

Sanda Marin, Carte de bucate, Editura Cartea Românească, Bucureşti