Ingrediente:
80 g tăiţei, 100 g brânză de vaci, 1 ou, 1 lingura zahăr, coajă de lămâie, sare, 5 g unt, 4-5 stafide
Mod de preparare:
Se prepară tăiţeii ca şi pentru tăiţei cu lapte, cu deosebirea că se taie fâşii late de 1 cm. Se fierb în apă cu sare şi se scurg. Brânză de vaci, dată prin sită, se amestecă cu gălbenuşul de ou frecat cu zahărul, tăiţeii fierţi, coajă de lămâie şi albuşul bătut spumă. Se toarnă compoziţia într-o formă unsă cu unt, cu care se pune să fiarbă în baie de apă. Se dă la un foc potrivit 20-30 minute şi, când este gata, se răstoarnă pe o farfurie. Se decorează cu câteva stafide deasupra.
