12 roşii frumoase, 400 g carne de viţel, 50 g slănină fiartă, 3 linguri pesmet, 1 ou, 1 lingură smântână, verdeaţă tocată, sare, piper, 2 linguri untură, 1 lingură făină.
Se pregătesc roşiile ca mai sus. Se face o umplutură din carne de viţel, dată prin maşină cu o felie de slănină fiartă. Se adaugă pesmetul, un ou, smântâna, sare, piper şi puţină verdeaţă tocată fin. Se ung roşiile înăuntru şi capacele cu o pană dată prin ou, se umplu şi se aşază capacele la loc. Se pun roşiile într-o cratiţă, iar deasupra se toamă un sos de roşii. Se dau la cuptor.
Sosul de roșii se prepară astfel:
500 g roşii, unt proaspăt cât o nucă, 1 linguriţă zahăr, sare, 1 frunză de ţelină.
Se spală câteva roşii frumoase, se rup bucăţi şi se pun să fiarbă; se trec prin sită, se adaugă sarea, zahărul, untul şi frunza de ţelină. Se lasă să mai fiarbă până se îngroaşă cât trebuie. Înainte de a se servi, se scoate frunza de ţelină.
Sanda Marin, Carte de bucate, Editura Cartea Românească, Bucureşti
Related posts
Pate de mazăre uscată (I) 1 cană boabe mazăre uscată, 1 ceapă mare, 100 g maioneză soia. Mazărea se alege, se spală şi se pune la înmuiat 12 ore. Apoi, se fierbe la foc mic, în suficientă apă. Când a fiert bine (sunt necesare câteva ore), se scurge de zeamă şi se mixează împreună cu ceapa. Se adaugă maioneza, amestecându-se bine. continue reading
Ingrediente Pentru foi: 1 pachet margarină Unirea, 150 ml apă, 20 g drojdie, 1 praf de sare, 1 linguriţă miere, făină cât cuprinde. Pentru umplutură: 1 kg mere acrişoare, 250 g zahăr, 1 linguriţă scorţişoară, coajă rasă de la 1 lămâie, 1 lingură griş, (dacă merele sunt prea zemoase). continue reading
Ingrediente pentru Salată de ardei 6-7 ardei graşi, 1 ceapă, 1 avocado, 2 linguri suc de lămâie, 2 linguri ulei de măsline, sare, 1 legătură pătrunjel verde, 1 salată verde mică. continue reading
Ingrediente 500 ml apă fiartă şi răcită, 100 g seminţe de susan, 2 linguri filiere de albine, vanilie. continue reading
Ingredinete 1 cană linte, 2 cepe mari, 3 căţei de usturoi, 1 lingură de sare, 1 frunză de dafin, 2 linguri ulei de măsline, 1 legătură mărar. continue reading
Plăcintă cu stafide
600-700 g stafide, 2 căni stafide, 1 cană apă, 1/2 cană ulei, 1 lingură coajă rasă de lămâie, 1 lingură suc de lămâie, 25 g drojdie, 1 vârf cuţit sare.. continue reading
