Topirea untului

Pentru topit se alege unt presat. Să nu fie zeros. Se pune într-o cratiţă sau oală pe maşină, la foc potrivit. Se păzeşte de aproape, căci untul dă foarte uşor în foc. După ce s-a topit, fără să fiarbă, se trage la marginea maşinei, se curăţă bine spuma, se lasă să se depună zerul la fund, iar untul se decantează, strecurat printr-o sită deasă în alt vas, pe marginea maşinei. Se mai ţine câtva timp aici, apoi se strecoară în borcane cu multă grijă, să nu treacă şi zerul, care s-a depus pe fund, şi care ar face cu timpul să râncezească untul. Untul topit şi pus în borcane sau sticle, trebue să fie limpede ca untdelemnul. În tot timpul acestei operaţii, untul se ţine pe marginea maşinei, căci dacă s-ar duce la rece s-ar întări, şi nu s-ar mai putea strecura. Spuma luată deoparte şi zerul rămas, se spun iarăşi la foc să tragă câteva clocote, şi se mai scurge cât se poate din el. Untul se păstrează în sticle, în borcane de sticlă, sau cutii de tablă, închise bine cu capac. Borcanele se leagă cu hârtie pergament şi se păstrează la loc uscat. Zerul rămas poate fi întrebuinţat în loc de smântână la pregătirea unor feluri de legume ca: prazi cu smântână, cartofi cu smântână etc.

Sanda Marin, Carte de bucate, Editura Cartea Românească, Bucureşti