Murăturile pe iarnă se fac în butoiaşe de stejar a căror mărime atârnă de trebuinţele casei. Butoiul se spală şi se opăreşte bine. (Butoiul întrebuinţat numai pentru murături e cu atât mai bun cu cât se învecheşte), dacă are miros de mucegaiu, trebue stins înăuntru o mână de var. După ce a ars varul se spală butoiul cu mai multe ape, frecându-l cu o perie şi se lasă să se svânte. Se freacă apoi înăuntru cu usturoi pisat. Deoparte se spală în două—trei ape ; castraveţi, pepeni verzi mici, ardei lungi, gogonele (pătlăgele roşii crude), mere tari, ţelină, pătrunjel, morcov. Tot zarzavatul întrebuinţat trebue să fie proaspăt şi nevătămat. Altfel se moaie în timpul iernii. Se aşează toate în butoi, în proporţiile dorite şi se toarnă saramura clocotită, făcută din 500 g de sare la 10 litri de apă. Ca să fie murăturile gustoase, şi să ţină mai bine se adaugă câte 1 l de oţet la fiecare 10 l de apă. Se astupă bine cu dopul de lemn şi în fiecare zi, timp de vreo 10 zile, se poartă puţin butoiul prin curte, ca să se amestece bine murăturile şi să le cuprindă pe toate saramura. Se aşează apoi butoiul într-o pivniţă uscată, şi se desfundă atunci când dorim să începem a consuma murăturile.
Sanda Marin, Carte de bucate, Editura Cartea Românească, Bucureşti
