Iepurele se jupoaie astfel: se face o tăietură pe burtă, se desprinde cu cuţitul pielea de pe carne, se taie blana în jurul labelor şi apoi, cu ajutorul cuţitului, se desprinde blana, trăgînd de la coadă spre cap şi întorcând-o pe dos ca pe o mănuşă. Se desprinde apoi cu un cuţit în jurul botului. Se scot dinţii şi ochii. Se scot intestinele care se aruncă, apoi măruntaiele, care se pun la rece până la întrebuinţare. Se îndepărtează de la început fierea, cu grijă să nu atingă ficatul. Se strânge într-un castron tot sângele până la ultima picătură şi chiar chiagurile, dacă există. Se amestecă cu 2 — 3 linguriţe de vin roşu şi se păstrează pentru pregătirea sosului la mâncare. Se curăţă carnea de pieliţele subţiri. Astfel pregătit, iepurele este pus într-un castron de pământ cu o marinată fiartă, pregătită dintr-o ceaşcă de oţet, slăbit cu puţină apă dacă este tare, o lingură de ulei, câteva felii foarte subţiri de morcov şi de ceapă, câteva fire de pătrunjel, de cimbru, două foi de dafin sfărâmate, sare, piper. Mirodeniile şi zarzavatul sunt puse deasupra, iar iepurele trebuie udat des cu marinată. Se ţine aşa cel puţin câteva ceasuri; iarna poate sta şi două zile.
Sanda Marin, Carte de bucate, Editura Cartea Românească, Bucureşti