Pentru foaie: 400-500 g făină albă, de calitate (se începe cu cca 400 g şi se mai adaugă până la 500 g pe parcurs, dacă este nevoie); 1 pachet margarină pentru gătit (250 g); 2 linguriţe praf de copt; 1 lingură oţet; 5 linguri apă pentru umplutură: 1 kg ciuperci; 2-3 cepe; verzituri (1-2 legături pătrunjel sau/şi mărar; ceapă verde) etc.; 150-200 g (1 cană) sos alb; sare; mirodenii
tavă de cca 700 cm2.
Umplutura: Ciupercile se curăţă, se spală şi se fierb. Când sunt aproape gata, se scot din apa în care au fiert şi se trec prin maşina de tocat, împreună cu ceapa prăjită separat şi cu verdeţurile tocate. În amestec se adaugă sosul alb, eventual îngroşat cu puţină făină. Consistenţa trebuie să fie astfel potrivită încât umplutura să fie frumos legată şi să nu se fărâmiţeze.
Foaia de plăcintă poate fi cumpărată din comerţ, dar e preferabil să se prepare în casă. Pentru aceasta, se amestecă făina (400 g – se păstrează circa 100 g pentru necesităţi ulterioare) cu praful de copt stins cu oţetul, cu apa şi cu margarina ţinută în prealabil cel puţin o oră la temperatura camerei. Pentru a îngloba margarina în aluat, trebuie să fie suficient de moale încât să se poată pasa cu o furculiţă. După ce aluatul s-a uniformizat şi a căpătat o consistenţă comparabilă cu a plastilinei, se continuă frământatul şi bătutul său (recomandabil încă 10 minute) pentru a deveni mai fin.
Apoi aluatul bine bătut se împarte în două jumătăţi: una din ele se întinde până ce se obţine o foaie de dimensiunea tăvii de copt (de circa 22×32 cm în acest caz) şi se pune în tava unsă şi tapetată cu puţină făină.
Peste foaie se pune umplutura repartizată cât mai uniform şi apoi se acoperă cu a doua foaie de plăcintă, obţinută prin întinderea celeilalte jumătăţi de aluat.
Înainte de a fi pusă la cuptor, plăcinta trebuie înţepată de mai multe ori cu furculiţa, pentru a nu se deforma sau a nu se rupe, dacă se umflă în timpul coacerii.
Plăcinta se ţine la cuptor, la foc mediu, 30—45 de minute. Este gata când este bine rumenită.
Mihai Băşoiu, 205 reţete de post
Related posts
Ingrediente
1 kg spanac, 50 g ulei, 2 linguri făină, 1/4 litri lapte, sare, 2-3 căţei de usturoi, zeamă de lămâie. continue reading
Ingrediente: 500 g grâu, 2 mere, 1 kiwi, 1 portocală, 100 g fulgi de cocos, 100 g nucă măcinată. continue reading
Ingrediente pentru Salată de crudităţi: 1 salată verde, 100 g mazăre din conservă, 1 ardei, 1 legătură ceapă verde, 1 morcov ras, 2 frunze de ţelină, 1 avocado, 2-3 linguri suc de lămâie, sare, 1 linguriţă miere. continue reading
Ingrediente 500 g făină, 250 g zahăr, 1 lingură unt, 150 ml lapte 4 ouă 1 praf de copt, 700 g prune, 50 g zahăr pudră, 2 pliculeţe zahăr vanilat. continue reading
Ingrediente: 1/2 kg prune negre, 1/2 kg boabe de struguri albi şi negri, 200 g zahăr tos, 1 linguriţă margarină, 250 ml. vin, zahăr vanilat, scorţişoară. continue reading
Ingrediente 800 g urzici, 2 cepe potrivite, 2 cartofi, 200 g suc de roşii, 3 litri apă, 500 ml borş, 3 linguri ulei, 1 lingură sare, 1 ou, 3 linguri smântână (opţional). continue reading
