01Ingrediente
400 g fasole uscată, 2 morcovi, 1 păstârnac, 1 ţelină mică, 2 cepe, 3 linguri ulei, 1 lingură vegeta, cimbru, 200 ml suc de roşii, 3 ardei graşi, verdeaţă (pătrunjel şi mărar).
Mod de preparare
Fasolea aleasă se pune la înmuiat de seara până dimineaţa. A doua zi, se pune la fiert în altă apă rece. Când dă primul clocot, se schimbă apa, înlocuindu-se cu alta fierbinte. Fasolea se lasă la fiert, iar când este pe jumătate fiartă, punem legumele. După ce au fiert, punem sucul de roşii, uleiul şi vegeta (opţional, la ultimul clocot se pune borşul). Când se opreşte focul, se adaugă verdeaţa tăiată fin. Se poate servi dulce sau acrită cu borş.
Rețete culinare pentru fiecare zi, Elena Iacob