Se curăţă vreo 40 de castane: se crestează coaja şi se pun la fiert cu apă rece. Se fierb apoi cu apă cât să le cuprindă, până se moaie. Se scurg bine de apă. Se trec prin maşina de tocat şi pe urmă prin sită. Se face un sirop gros din 700 gr. de zahăr şi un pahar şi jumătate de apă. Când e bine legat, se toarnă cu încetul peste castane, se amestecă, apoi se pune cu totul la foc, împreună cu jumătate baton de vanilie, frecând mereu, ca să nu se prindă pe fund. Se ţine până se îngroaşă. Se freacă 50 gr unt foarte proaspăt, se amestecă cu castanele răcorite şi se adaugă o lingură de rom.
Se îmbibă cu sirop cu rom câteva bişcoturi, se aşează pe o farfurie mare, astfel ca să formeze un fund peste care se va pune crema de castane. Aceasta se pune cu cornetul de pânză sau de hârtie, în rânduri unele peste altele, până se isprăveşte crema. La mijloc se lasă un loc gol, în care se aşează frişca bătută cu zahăr.
Sanda Marin, Carte de bucate, Editura Cartea Românească, Bucureşti
Related posts
Pate de vinete 1 vânătă mijlocie, 1 dovlecel mic, ½ linguriţă boia de ardei dulce, 2 linguri ulei, sare, 1 felie pâine, 1 linguriță busuioc pisat. continue reading
Cremă (dulce) din soia boabe (pentru tort, diverse prăjituri) 1 cană soia boabe, 3 linguri miere zaharisită, 1 l-ţă carob (înlocuitor de cacao), 2 ling. apă, 50 g nuci mărunţite (sau alune, cocos etc.). continue reading
Ingrediente 500 ml apă fiartă şi răcită, 100 g seminţe de susan, 2 linguri filiere de albine, vanilie. continue reading
Plăcintă cu stafide
600-700 g stafide, 2 căni stafide, 1 cană apă, 1/2 cană ulei, 1 lingură coajă rasă de lămâie, 1 lingură suc de lămâie, 25 g drojdie, 1 vârf cuţit sare.. continue reading
Ingrediente pentru Salată de ardei 6-7 ardei graşi, 1 ceapă, 1 avocado, 2 linguri suc de lămâie, 2 linguri ulei de măsline, sare, 1 legătură pătrunjel verde, 1 salată verde mică. continue reading
Ingrediente 800 g urzici, 2 cepe potrivite, 2 cartofi, 200 g suc de roşii, 3 litri apă, 500 ml borş, 3 linguri ulei, 1 lingură sare, 1 ou, 3 linguri smântână (opţional). continue reading
