2- 4 dovlecei, 1 lingură ulei, 1 lingură oţet, 2 căţei de usturoi pisat (după plac), sare, puţin pătrunjel şi mărar.
Dovleceii se spală, se curăţă şi se taie bucăţi potrivit de mari, apoi se fierb în apă sărată. Când sunt fierţi, se scurg, se pun în salatieră, se toarnă uleiul, oţetul, usturoiul pisat şi amestecat la 2-3 linguri din apa în care au fiert dovleceii. Se garniseşte presărând peste ei puţin pătrunjel şi mărar tocat.
Carte de bucate, Maria Deleanu
