De peste zece ani, actriţa Draga Olteanu Matei locuieşte la Piatra Neamţ, oraşul natal al soţului ei, doctorul Matei, Dumnezeu să-l odihnească. De atunci, Piatra Neamţ înseamnă „acasă” pentru Draga.

De plaiurile nemțene o leagă amintiri deosebit de frumoase, o echipă de teatru bine unită, cu oameni talentați. În anul 2007 s-a înființat trupa „Teatrul Vostru”, coordonat de talentata actriță, teatru care a dat unor oameni posibilitatea să descopere în fiinţa lor un talent actoricesc nebănuit şi să-și împlinească un vis mai vechi, pe care unii dintre ei îl credeau pierdut.

Cei care o cunosc, cei care au lucrat şi mai colaborează cu ea spun că actriţa şi-a clădit întreaga viaţa pe un principiu al perfecţiunii şi al intransigenţei, reuşind să trăiască atât de frumos, atât de demn şi atât de lăudabil…

Anii trecuți, Draga Olteanu Matei a avut o colaborare și cu Radio Jurnal Spiritual, iar zilele acestea a venit rândul Rețetelor de bunica. Impresionată de produsele naturale pe care le-a găsit în „cămara bunicii”, a ținut să sublinieze: „Mă bucur că ne întâlnim acum, vreau să spun că sunt într-un loc cu totul și cu totul deosebit. În sensul că este vorba de o fundație, pe care a înființat-o părintele Petru Munteanu, ca să ajute copiii nevoiași, copii pentru care nu are cine să facă prăjituri, să facă dulcețuri, să le înfrumusețeze viața. Dragii mei, cel mai greu lucru de pe lume este să prezinți niște produse pentru copii și pentru adulți. Stau și mă gândesc cum să fac pentru că eu sunt într-un loc cu totul și cu totul deosebit, într-o fundație înființată de părintele Munteanu, care nu se gândește nu doar la hrana spirituală, din care trebuie să ne întreținem toți și la care trebuie să ne adaptăm toți, ci se gândește și la cea pământească, a înființat o fundație, unde vin copiii și mănâncă, găsesc sprijin, găsesc ajutor la învățătură, găsesc ocrotire și o vorbă bună. Am întâlnit aici niște oameni deosebiți, care vin să muncească cu drag. Am găsit aici produse naturale, făcute ca acasă, după cum se spune: produse făcute după rețeta bunicii. Toate aceste produse sunt românești, 100%, materia primă este sigură și de calitate, iar ca să-i susținem pe acești oameni să punem și noi umărul, cumpărând produse curate, adevărate, care nu doar ne fac bine tuturor, ci contribuim și la susţinerea activităților de aici. Așadar, vă invit să cumpărați asemenea produse și să punem umărul la tot ce se întâmplă aici”.

A apreciat rând pe rând fiecare sirop din brad, cătină, caise, soc, mentă, lavandă, mentă și lavandă, flori de salcâm, precum și dulcețurile din cireșe dulci, caise, pepene galben, nectarine, dar nu au trecut neobservate zacusca de vinete și salata de crudități.

Actoria a fost şi este pentru Draga un crez, o profesiune pe care a împlinit-o cât a putut de bine şi în faţa căreia mulţi actori, colegi de generaţie sau dintre cei tineri, critici de teatru, oameni de cultura se înclină şi îi poartă un deosebit respect.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” în 1956 iar în luna septembrie a aceluiași an a debutat în piesa „Ziariștii” de Alexandru Mirodan. De-a lungul carierei sale a jucat în diferite piese de teatru: „Coana Chiriţa” după Alecsandri, pentru care a scris și un scenariu de film în două serii (Coana Chirița – 1986 și Chirița la Iași 1987), „Gaițele” de Kiriţescu (1977), „Căruța cu paie” de Mircea Ștefănescu, „Hagi Tudose” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, „Domnișoara Nastasia” de G.M. Zamfirescu, „Pisica în noaptea de Anul Nou” de D.R. Popescu, „Autorul e în sală” de Ion Băieşu etc. Pe scena Teatrului Național a mai jucat în „Azilul de noapte” de Maxim Gorki, în „Crima pentru pământ”, o dramatizare după romanul cu același nume al lui Dinu Săraru.
A făcut o carieră plină de succes și în Televiziune unde a avut apariții memorabile în programele de varietăți și de Revelion. A făcut un cuplu memorabil cu regretatul Amza Pellea jucând-o pe Veta, soția lui Nea Marin, în numeroase show-uri TV și în filmul artistic „Nea Marin miliardar”.

Brîndușa Dediu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *